Poveste de seara... Episodul I...
Voi incerca sa scriu cat mai multe episoade, total diferite de la episod la episod...Unele povesti vor fi triste, altele incheiate cu "the end", pana in momentul cand voi obseva ca incep sa va plictisesc...Mersi de atentie!...
Povestea Binelui sau a raului...
Intr-o lume in care un animal, italian de origine este aclamat si aplaudat de multime pentru ca a ucis un OM intr-o gara, intr-o lume in care parinti si copii nu-si vorbesc, intr-o lume in care parintii sunt dati in judecata de aceeasi copii pentru averi, intr-o lume in care credeam ca am vazut tot ce se putea vedea rau ma simt oribil, indignat si cu mainile legate...Putem fi oricat de oripilati ca nimic nu se va schimba in bine...Sunt socat de cand am vazut imaginile de pe Realitatea TV unde acel criminal era aplaudat de parca a facut cel mai mare bine din lume...Nu conteaza ca femeia era romanca, nu conteaza nici daca era din Hong-Kong...A ucis un OM si a fost aclamat...Lumea este tot mai rea, tot mai cinica iar daca cei care conduc Lumea, Terra, in speta se cearta doar pentru banet si functii inalte, suntem pierduti...
In aceasta lume descrisa mai sus, unde violatorii, criminalii, mananca mai bine intr-o inchisoare, decat oamenii de rand liberi si cinstiti, unde drepturile animalelor sunt respectate cu sfiintenie iar cele ale OAMENILOR sunt calcate fara rusine in picioare, voi incerca sa scriu o Poveste de seara, poveste care sunt convins ca s-a intamplat si in realitate...
POVESTE DE SEARA...
-La multi ani, Cristina!
- Mersi mult, iubita!, zic eu macinata de gandurile mele...
Am ajuns la 30 de ani si nu am nimic...Nici familie, nici averi, nici macar un acoperis deasupra capului al meu, personal...Traiesc de pe o zi pe alta, fara un rost in viata asta...
Seara cand vin de la servici, ma inchid in camera mea...Parintii se bucurau de batranete sprijinindu-se reciproc atunci cand unuia ii este rau, cand au probleme, cand pensia nu le ajunge de pe o luma pe alta si bani de medicamente ..de unde?!...Totusi, in acest paradox al vietii, traiesc fericiti impreuna...Iubirea invinge tot...ii aud cum vorbesc din amintirile vietii lor, iar eu nefericita, ma inchid si mai mult in mine...
Mi-as dori un barbat care sa ma iubesca, un barbat care sa aiba grija de mine...Dar de unde sa-l iau?!...Nu-mi trebuie, averi si bogatii ci doar un suflet de om care sa-mi fie alaturi...Prin peretii subtiri, se aud rasete de copii...Erau copii vecinilor de alaturi care luminau si bucurau viata acestei familii fericite!
Eu simteam ca peretii sunt grei, gata oricand sa se prabuseasca pe mine...Sa-mi sufoce aceasta viata fara rost...
- Cristina, mai esti la telefon?!, ma intreaba prietena mea cea mai buna.
- Scuza-ma iubito, dar am o stare urata, ciudata...Vorbim mai tarziu...Ok?...Te pup!,inchid telefonul si ies pe balcon. Un cuplu mergea agale tinandu-se de mana apoi sarutandu-se tandru...Ce fericiti pot fi unii!
Intru in camera aprinzand lumina...O lumina rece, care ma surprinde neplacut in fiecare seara...Ma pun in pat, citesc cateva randuri din cartea mea preferata apoi ma pregatesc de culcare, nu inainte sa ma rog pentru o VIATA fericita!
A mai trecut o zi, imi zic in gand!...
Ajung la birou, aceeasi monotonie, aceleasi lucruri facute ca un robot. Cele opt ore trec foarte greu... Daca aveam un rost in viata, cred ca ar trece ca fulgerul...Ajung iar acasa, pregatindu-ma de musafirii pe care i-am invitat de ziua mea... Ar trebui sa soseasca...
Am chemat doar doua prietene, care veneau cu sotii lor...Iar ii voi vedea cum se dragalasesc, cum se imbratiseaza, cum...Au venit!..Le deschid usa, invitandu-i in sufrageria de unde parintii mei se retrag discret, lasandu-ne pe noi tinerii sa ne simtim in largul nostru si sa ne distram...Surpriza neplacuta a fost cand mi s-a prezentat de catre Violeta, a unui musafir nepoftit...Era un var primar care sosise in oras si nu putea sa-l lase singur acasa..."Macar am si eu cu cine discuta" imi zic eu in gand si aflu ca-l cheama Cristi..."O fi un semn", gandeam fara "sa gandesc"...
A FOST!....De trei luni suntem impreuna si chiar ne pregatim de marele pas...M-a cerut de sotie!...De trei luni viata e frumoasa...O vad altcumva!...Este superba!...Totul mi se pare extraordinar...
El, Cristi, avea o firma care mergea foarte bine, nu duceam lipsa de nimic... Casa in care mi-am adus si parintii era de fapt o vila somptuoasa, doar piscina ii lipsea sa fie perfecta...
Doi ani au trecut atat de repede...Mi se parea necinstit sa treaca asa e rapid...Acum cativa ani, gandeam diferit...Imi doream sfarsitul...Acum ma bucuram de fiecare secunda de viata...
Eram insarcina in luna a patra....Abia asteptam clipa cand ma voi simti implinita total...
Cristi si-a lasat afacerile pentru cateva zile, oferindu-mi o excursie la o cabana...Doar noi doi, cinci zile...Eu si cu iubirea vietii mele...
Am plecat la drum...Un drum de 40 de kilometri...Intr-o ora eram acolo...Se inserase!...Curbele luate cu grija de Cristi totusi imi producea o greata...Dar nu ma plangeam...Eram fericita!...
- Ai grijaaaaaaaaaaa, Cristiiiii!!!...
...Mi-am revenit a doua zi...
- Unde-i Cristi?!...Vreau sa-l vad pe Cristi!, urlu disperata...
- Stai linistita, incerca sa ma calmeze, Mama...
- Vreau sa-l vad pe Cristi!!!...Plageam in hohote..Eram speriata...Ingrozitoare stare!...
Mi s-a explicat ce s-a intamplat...Masina de pe contrasens a pierdut controlul si s-a izbit de masina noastra...Omul a murit pe loc!..Era beat si venea de la o petrecere tinuta in cabana alaturata, unde trebuia sa mergem noi...Cristi era in operatie!...Eu am pierdut copilul... Deznadejdea ma cuprinde si intru in stare de soc...Eram pierduta...
Dupa ore de chin, dupa ore care nu se mai sfarseau in sfarsit apare un doctor care imi spune ca operatia s-a incheiat...
- Din pacate, nu i-am putut salva picioarele, imi spune doctorul, impasibil...
...Timpul a trecut...Un an de la tragedie s-a scurs dar lucrurile nu mai erau cum au fost... Cristi era apatic, fara chef de nimic...Parca nu mai traia...
Intr-o buna zi, ma cheama la el...Ma apropii de patul in care era inlantuit... Deja ma obisnuisem cu aceasta noua turnura a vietii...Poate cerusem eu prea mult?!...Cerusem doar fericire...Am primit oare destula sau destul timp?...Gandurile ma macinau...
- Cristina, vreau sa ne despartim!
- Cristi, ce vorba e asta?
- Vreau sa-ti refaci viata...Nu pot sa te vad suferind langa mine!Vreau sa fi fericita!...Nu zi nimic!...Am luat aceasta decizie, pentru ca te iubesc prea mult!...
( Aici povestirea ar fi trebuit sa se intrerupa brusc...Aveam o idee! Imi doream ca aceasta poveste sa fie continuata si incheiata de voi, cei care ma cititi intr-un blog separat...Mi-as fi dorit sa stiu cum vedeti voi lumea...Inclinata spre tot ce-i mai rau sau incheiata aceasta povestire cu bine, unde raul nu ar trebui sa existe...Nu m-as supara daca veti dori sa o continuati, chiar m-as simti onorat de implicarea voastra... Avem doua variante: Bine sau rau?!... Eu am ales varianta pe care o veti vedea mai jos...Motive sunt multe, poate chiar asa vad eu viata...Nu stiu!...)
Cristi, ma trimitea la fel de fel de intruniri...Firma era pe mana mea...De la aceea discutie, nu a mai deschis subiectul, lasand ca aceasta natura ciudata sa-si faca treaba...Am cunoscut un alt barbat... Ma atragea totul la el...Imi facea curte, ma invita la restaurant iar eu nu aveam puterea sa refuz...Incepusem sa-l iubesc cu toata fiinta mea... cristi, cred ca si-a dat seama...Il vedam cum sufera, cum se macina, dar nu zicea nimic iar mie...Nici ca-mi pasa!...Dupa cateva luni am divortat fara scandal, Cristi fiind in supararea lui, totusi multumit...Eram fericita din nou...Copii nu am putut sa mai fac din cauza accidentului...Anii au trecut dar eu eram nefericita...Ma mai gandeam din cand in cand la Cristi...Acum vroiam sa fiu iar alaturi de el...Actualul meu sot nu reusea sau nu vroia sa ma faca sa ma simt iubita...Era foarte rece!...Cristi s-a recasatorit cu o femeie care avea si ea probleme...Era handicapate de un picior!...Nu conta ca sunt infirmi...Cristi si ea se iubeau..Mi-era ciuda pe iubirea lor...Acum!..Doar acum!...Inainte parca cineva imi luase mintiile...Il vroiam inapoi pe Cristi...Tardiv!..Deja era prea tarziu...Fericirea imi era luata de alta...
Acum stau si ma gandesc...Ce conteaza in viata asta?...Averea?!..Am suficienti dar nu ma fac fericita!...Iubirea?...Da!.. E raspunsul corect!...Bani te fac sa te simti puternica dar seara cand ma pun in pat, tot singura sunt, chiar daca langa mine se afla un om... Nu-i simt iubirea...Aceea iubire care imi lipseste...Acum zece ani cand imi doream un suflet langa mine, in aceea camera rece si fara viata, eram trista...Acum cand am pe cineva langa mine, am aceeasi senzatie...Sunt trista!..Sunt singura!...
( Aici se incheie "Povestea de seara"...Oare cum s-ar fi incheiat povestea daca se multumea cu Cristi, infirm asa cum era el?... Era mai fericita?!...S-ar fi simtit iubita, implinita?!...Mister...Poate nu vom afla niciodata...Ma ajuta cineva sa aflam ce s-ar fi intamplat daca...Daca ar fi ales sa se multumeasca cu ce are si nu si-ar fi dorit mult mai mult...Omul e avar..Vrea totul si invariabil se alege cu ce "a semanat" )
O seara placuta va doresc si lasati rautatile deoparte...E suficient cateva minute pe zi sa fiti buni..Apoi cateva ore..urmand zile pana cand intr-un final bunatatea va invinge...
Sa fim cuminti!
